Admiterea la universitate reprezintă o probă de foc pentru orice liceean. Tocmai de aceea, o echipă de studenți participanți la cursul de Dezvoltare de Aplicații Mobile din cadrul programului Samsung Tech Institute a creat ReadyToStudy, prima aplicație de acest gen gândită să îi ajute pe liceeni în pregătrea admiterii la universitate.
Teste și evaluări cu subiecte din anii precedenți, precum și un sistem de ranking care le permite să vadă unde se situează în comparație cu ceilalți candidați, toate aceste sunt integrate în proiectul premiat de Samsung România.
Elena, George, Eduard și Mihai sunt studenți la Universitatea Politehnica, dar s-au cunoscut și au format echipă datorită organizației studențești din care fac parte. Și-au dat seama că acest curs îi poate ajuta să aprofundeze dezvoltarea de aplicații mobile și, de ce nu, că pot câștiga competiția Samsung.
Ca parte a misiunii Samsung de a sprijini generațiile tinere în parcursul lor către o carieră de viitor, programul Tech Institute este dedicat specializării tinerilor în meserii ce țin de tehnologiile mobile. În acest an, 150 de studenți au urmat cursuri de dezvoltare de aplicații mobile în cadrul Universității Politehnica din București și Universității Tehnice din Cluj-Napoca, partenere a programului Samsung Tech Institute.
În cadrul proiectului, studenți în ani terminali care se pregătesc de o carieră în domeniul tehnologiilor au avut parte atât de cursuri de hard skills -cunoștințe de programare pentru dezvoltarea de aplicații mobile- cât și de soft skills –abilități de comunicare, de prezentare a ideilor într-un mod convingător și de lucru în echipă. Totodată, ei avut ocazia să se întâlnească față în față cu invitați speciali, profesoniști din domeniul tehnologiei, care le-au fost mentori, împărtășindu-le din experiența lor.
„Prin proiectele sale dedicate tinerilor, Samsung sprijină parcursul lor către viitoare cariere de succes. Programul Tech Institute le oferă studenților posibilitatea de a interacționa cu specialiști ai domeniului, cu tehnologie de ultimă generație precum și cu teme actuale, foarte căutate pe piața muncii. În plus, structura cursului este concepută pentru a simula situații reale, cu care tinerii se vor confrunta, dacă aleg o carieră în IT sau antreprenoriat.” a declarat Sabina Știrb, Public Affairs & Corporate Citizenship Manager în cadrul Samsung Electronics România.
Studenții participanți la curs au beneficiat de o experiență completă de învățare, dobândind cunostințe aprofundate despre platforma Android, modalitățile de programare și soluții pentru dispozitivele mobile, sub îndrumarea echipei coordonate de prof. Eduard Popovici, din cadrul Facultății de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei. Totodată, Fundația Leaders a coordonat partea de soft skills și leadership training.
Cursurile de dezvoltare de aplicații mobile fac parte din programul Samsung Tech Institute, în cadrul căruia au fost lansate două laboratoare de inovație, la Cluj-Napoca și la București.