More

    UBER scade tariful la 1.30 lei pe km în Bucureşti

    URMĂREȘTE-NE

    16,065FaniÎmi place
    1,142CititoriConectați-vă
    13,030AbonațiAbonați-vă

    Chiar dacă la nivel global Uber a comunicat pierderi semnificative, compania de ridesharing nu pare să dea niciun pas înapoi, fie că vorbim despre Statele Unite ale Americii sau România. Aşa cum bine ştim, în America, Uber plănuieşte să stabilească o serie de tarife standard, dar şi să implementeze un sistem de achiziţionare a abonamentelor de călătorie, pentru a le oferi clienţilor alternative de călătorie şi mai ieftine.

    În România, tariful Uber a scăzut potrivit Adevărul.ro la 1.30 lei pe km, asta după ce în primăvara acestui an compania a mai practicat o reducere de preţuri pentru a se pregăti pentru sezonul estival. Uber devine cel mai ieftin serviciu de călătorie, reprezentând astfel o concurenţă căreia Taxify sau taximetria clasică din capitală să nu mai poată să ţină piept.

    Compania susţine că măsura vine în contextul în care parcul auto din România are numeroase maşini mai vechi de 10 ani în stare foarte bună, care pot fi valorificate prin acest serviciu. Cei care vor alege uberX, vor merge cu maşini ca Dacia Logan, Peugeot 207, Skoda Fabia, Volkswagen Polo sau Renault Clio.

    „Aceste schimbări au un obiectiv clar: să deschidă platforma Uber unui public cât mai mare. Noile tarife permit și mai multor oameni să apese un buton și să solicite o cursă ieftină – ne așteptăm ca solicitarea pentru serviciu să crească considerabil în următoarele luni, ceea ce va însemna și venituri crescute pentru parteneri. Totodată, schimbăm criteriile de acces pe platformă astfel încât mai mulți șoferi să poată câștiga un venit conducând propria mașina”, a spus Nicoleta Schroeder, general manager al Uber România, într-un comunicat trimis de companie.

    „Uber anunță o serie de schimbări pentru a face serviciul mai accesibil pentru cât mai mulți pasageri și soferi parteneri în București și pentru a servi mai bine orașul. Începând de marți, 30 august, ora 10:00, uberX și UberSELECT vor avea tarife reduse cu 10%, respectiv 30%. Totodată, criteriile de acces pe platformă pentru parteneri au fost modificate, pentru a permite mai multor șoferi să conducă cu Uber, pentru a crește disponibilitatea serviciului și pentru a valorifica cât mai multe mașini”, au mai afirmat reprezentanții Uber în comunicat.

    Noile tarife uberX presupun acel cost de bază de 1,3 lei, cu 1,3 lei per kilometru şi 0,22 lei pe minut. Tariful minim va fi de 8 lei, cu o taxă de anulare a comenzii, după cinci minute, de 6 lei. De cealaltă parte, UberSelect rămâne un serviciu superior, dar şi aici vor fi operate modificăi. Va avea maşini de până la 10 ani vechime şi va include mai multe modele, precum Audi A3, Citroen C4, Dacia Duster sau Ford Focus. Noile tarife presupun un cost de bază de 1,65 lei, 1,65 lei per kilometru şi 0,28 lei per kilometru. Tariful minim va fi de 10 lei, cu taxă de anulare după cinci minute de 6 lei.

    Sistemul de ridesharing Uber nu are un cadru legal potrivit, iar cei care îl critică invocă legea transportatorilor actualizată anul trecut. Asta nu schimbă cu nimic faptul că acesta este dorit şi folosit de utilizatorii din România şi alte ţări Europene, ca să nu mai spunem de americani. Ceea ce fac Uber, Taxify sau Airbnb (ar mai fi şi altele) se numeşte „economie colaborativă“ şi Uniunea Europeană începe să-şi pună întrebări cum să actualizeze legile pentru a le permite să funcţioneze.

    Cele mai noi știri

    Pe același subiect

    Leave a reply

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.