More

    LG Velvet 5G este un midrange bun, dar nu cât să ajute la revenirea LG Mobile

    URMĂREȘTE-NE

    16,065FaniÎmi place
    1,142CititoriConectați-vă
    13,030AbonațiAbonați-vă

    LG Velvet 5G a ajuns la noi pentru teste. L-am avut timp de 3 săptămâni, timp în care l-am utilizat ca telefon principal. În aceste 3 săptămâni am rămas cu impresii în special bune.

    Când am auzit că vom testa un LG, mi-am spus „offff…încă un televizor”. Iar asta pentru că, în cazul nostru, cel puțin, LG nu produce altceva în afară de televizoare. Nu știu de ce și nici nu știu cum, dar LG a cam dispărut din mentalul familiei noastre.

    Asta cu toate că acest brand produce o serie întreagă de aparate electrice și electrocasnice, care sunt chiar apreciate de către consumatori. De la televizoare și monitoare, la aparate de aer condiționat, aspiratoare și mașini de spălat, este un producător sud coreean care se laudă cu o gamă de produse la fel de diversificată cu cea de la Samsung. Știți că producea și smartphone-uri? Mai țineți minte?

    De la ultima „provocare” numită bootloop întâmpinată la modelul LG G4, din nou, extrem de apreciat de către clienți, LG s-a retras, încet încet de pe segmentul mobile. A făcut-o atât de bine încât am și uitat că a existat vreodată. Glumesc, evident, dar a fost o ieșire destul de ciudată. În sensul în care nu s-a mai comunicat … mai deloc.

    Desigur, LG nu este o companie nici mică, nici nouă, ci cu tradiție, capabilă oricând să renască din propria cenusă. Deși nu am văzut nici fum, nici foc. Probabil divizia de smartphone și-a luat concediu. Vreo 5 ani, așa.

    Dar revenim la ce vă povesteam. Inițial am crezut că este vorba despre un televizor. Asta pentru că, la capitolul monitoare de gaming și productivitate, am testat tot ce se putea testa din gama 2019. Iar dacă sunteți interesați, dați un search în site dupa „monitoare LG” și aflați mai multe despre modelele testate de noi.

    LG Velvet 5G: Preconcepțiile

    Când am auzit că este vorba despre LG Velvet, un smartphone, am avut o serie de sentimente amestecate. Pe de o parte, am fost entuziasmat, pentru că este vorba despre un producător care a avut o serie high-end extrem de apreciată, respectiv seria G. Apoi un sentiment de anxietate, pentru că vorbim despre un producător care nu a mai fost prezent notabil pe această piață a smartphone-urilor de ceva vrene. Iar dacă un lucru urăsc cel mai mult, acela este de a fi dezamăgit.

    Asta pentru că fac parte dintre categoria de oameni triști care își formează așteptări. Încerc să scap de acest obicei, dar ce te faci dacă ajungi ca băiatul ăla care nu avea nicio așteptare și tot a fost dezamăgit. Dar, după cum zice și Mădălina: „vrei nu vrei, bea Grigore aghiazmă”.

    Așa că, zis și făcut. Testarea a fost realizată prin programul Orange Smart Phone Tester, iar pe această cale mulțumim Orange. Primul contact cu telefonul a fost un pic ciudată. Asta pentru că, imediat ce l-am văzut, mi-a venit în minte o memă, extrem de populară, care circulă pe internet: Uite o poză cu Samsung Galaxy Note 10, care te va face să spui „Hei, ală nu este Galaxy Note 10+, este LG Velvet”.

    Exceptând modulul de camera și teardrop-ul, care pe Note 10 este punchhole, forma acestui dispozitiv este similară cu cea a Note 10+. Iar acest lucru mi-a plăcut. Pentru că „hei, există persoane care și-au cumpărat Chrysler 300C pentru că seamănă cu Rolls Royce Ghost. Iar acel Chrysler 300C chiar seamănă cu un Rolls Royce, până când un Rolls Royce Ghost trage lângă el.

    LG Velvet 5G: Nu totul este o competiție și o comparație

    Dar știți ceva? Îmi place Chrysler 300C la fel cum îmi place și LG Velvet. Aspiră la ceva mai bun, iar asta este foarte bine. Comparat cu Galaxy Note 10+ este un pic mai lung și un pic mai îngust, iar amebele dispositive au aceeași grosime. LG Velvet este mai ușor cu 16g, având o greutate de doar 180g. Vă pot spune că fără nicio carcasă este extrem de ușor. Dar și extrem de alunecos. Nu mai are rost să menționez faptul că este un magnet de amprente, pentru că majoritatea smartphone-urilor cu design din sticlă sunt. Dar, din nou, este extrem de alunecos. Trebuie să aveți foarte mare grijă pentru că îl scapi din mână, fără să îți dai seama.

    Cu excepția stylusului, LG Velvet are tot ce ți-ai putea dori și un lucru în plus. Iar aici vorbim despre mufa jack pentru căști, care la seria Galaxy Note 10 a dispărut. Pe partea stângă avem butoanele de volum și butonul pentru Asistentul virtual Google, iar pe partea dreaptă avem butonul de pornire – oprire. Iar când vine vorba despre sunet, LG Velvet dispune de stereo speakers. Iar aici o să mă opresc cu comparația. Pentru că, în afară de design, cele două dispozitive sunt în două ligi diferite. Râdem, glumim, dar nu părăsim incinta.

    Iar pentru că sunt un avid consumator de YouTube, nici nu știu pe altcineva mai potrivit să vă vorbească despre sunet și imagine. Mare noroc aveți. De obicei, când stau pe YouTube, folosesc căști wireless. În prezent folosesc căștile Tronsmart Onyx Ace. Cei interesați găsesc un review pe site. Dar acum am făcut un sacrificiu, de fapt Mădălina mai mult, și am stat pe YouTube cu sunetul direct din difuzoarele LG Velvet.

    LG Velvet 5G oferă un sunet clar

    Ceea ce vă pot spune este că sunetul este unul bun și foarte clar. Atâta timp cât nu depășești volumul de 70%. La un volum de 70% se aude și tare și clar, în același timp. În momentul în care ajungem cu volumul la 100%, sunetul devine distorsionat. Vă vorbeam mai devreme de așteptări. LG promovează Velvet ca pe un smartphone cu design premium. Fair enough.

    LG Velvet 5G

    Dar nu doar design-ul face un dispozitiv să fie premium. Este evident că de la un mid-range nu trebuie să te aștepți la cine știe ce. Părerea mea este că LG, în acest caz, a plusat inutil. Nu vreau să fiu ipocrit, dar judecați voi care ar fi avut un impact mai mic. Să te plângi de faptul că boxele distorsionează la un volum mare sau să te plângi de faptul că se aude foarte clar, dar volumul nu este foarte mare, în ideea în care LG ar fi blocat volumul maxim la treapta de 70%. Dacă mă întrebi pe mine, este ca și cum cineva m-ar întreba în ce aș prefera să calc: în rahat de câine sau în rahat de pisică.

    Sincer vă spun, volumul de 70%, după părerea mea, este foarte bun. Iar dacă vrei un volum mai mare, ai disponibile foarte multe boxe wireless, din gama Tronsmart sau Trust, pe care le-am testat și pe care le recomandăm cu încredere.

    LG Velvet 5G are un display cu diagonală mare și oferă imagini foarte clare

    Rămânem la capitolul YouTube, iar de la audio vom sări direct la ecran. LG Velvet are un display cu o diagonală de 6.8 inch P-OLED, iar fun-fact, „p”-ul vine de la plastic. Dar cam toate display-urile OLED sunt așa. Am căutat pe tot internetul, dar pe nicăieri nu am găsit o informație despre ecran. Rezistență, mai exact. Display-ul nu dispune de Gorilla Glass. Nu scrie nicăieri că ar fi rezistent la zgărieturi. Așa că, personal, aș fi foarte atent cu acest dispozitiv. Folosiți o husă de protecție, iar sub husă o iconiță. Nu se știe niciodată.

    LG Velvet 5G

    Rezoluția ecranului este de 1080 x 2460 pixeli și un screen-to-body ratio de doar 88,6%. Sincer, la cât de lung este Velvet, mă așteptam la un screen-to-body ratio mai generos. Dar, din nou, aparențele înșală. Despre ecran am doar vorbe de bine. Este un display luminos, iar culorile sunt vibrante. Cum eu vizionez foarte mult gameplay League of Legends, pentru că doar pentru asta mi-a mai rămas timp, înainte de culcare, pentru mine este ceea ce trebuie. Am vizionat și clipuri muzicale și, indiferent că vorbim de un cadru luminos sau unul mai întunecat, display-ul P-OLED de pe LG Velvet nu a dezamăgit.

    Ce mai vreau să menționez despre display are legătură cu această formă, mai alungită. Pentru tipul de conținut pe care îl consum eu pe YouTube, nu pot să spun că mă ajută foarte mult. Pentru că atunci când dai full-screen la un video în format 16:9, marginile sus-jos sunt acoperite destul de mult. Iar aici vorbim despre majoritatea clipurilor video. Am observat că unele clipuri sunt optimizate să acopere la fix un astfel de display, dar, din nou, nu toată lumea optimizează clipurile. Aceeași problemă o am și la Note 8, dar la Note 8 nu am o porțiune laterală atât de mare.

    LG Velvet 5G are un raport al display-ului de 20.5:9

    Cu toate acestea, formatul este bun, dar nu neapărat pentru YouTube. Cred că este potrivit pentru consumatorii platformelor social media. Spațiul generos pe verticală înseamnă mai mult conținut vizibil. Utilizatorii Facebook și Instagram vor beneficia de mai mult conținut vizibil și, implicit, mai puține scroll-uri.

    LG Velvet 5G

    Mai rămânem doar un pic la display, pentru că vreau să vorbim despre senzorul de amprentă, care este integrat în display. Aș fi vrut să spun că este rapid, dar, din păcate nu este. Este decent. Mai dă rateuri, dar nu suficient cât să te enerveze și să deblochezi în final smartphone-ul folosind PIN-ul sau pattern-ul pe care ți l-ai setat. Aspectul care m-a dezamăgit, apropo de așteptări, este că deși LG Velvet are funcționalitatea de Always-On Display, aceasta nu este pornită tot timpul, iar când vine vorba despre indicarea poziției senzorului de amprentă, aceasta lipsește cu desăvârșire. Nu este un deal-breaker, dar ar fi fost util să fie prezent.

    LG Velvet 5G

    Trebuie să vorbim un pic și despre performanțe. LG Velvet este echipat cu un procesor octa-core Qualcomm Snapdragon 765 și unitate de procesare grafică Adreno 620. Avem două varinate, cu spațiu de stocare de 128GB și 6GB memorie RAM și 128GB și 8GB memorie RAM. La test am avut versiunea cu 6GB memorie RAM. Dispozitivul are slot pentru card microSDXC, ceea ce înseamnă că poți mări capacitatea de stocare. Bateria este una generoasă, de 4300mAh.

    Bateria oferă un timp de funcționare decent, iar în standby unul chiar incredibil

    Iar înainte de a trece la capitolul performanțe, în general, vă pot spune că, în stand-by, cel puțin, LG Velvet are o perioadă de funcționare foarte bună. L-am pus la încărcat, iar după ce l-am scos din priză, am uitat de el vreo 3 sau 4 zile. Asta pentru că avem foarte multe dispozitive la test. Iar noi chiar le testăm pe bune. Când am luat LG Velvet, am constant că avea baterie 70%.

    Asta poate înseamna fie că este optimizat foarte bine consumul, fie Velvet nu știe să „multitasking”. Iar dacă observăm și că Always-On Display nu este Always On, atunci ne dăm seama că LG Velvet nu consumă curent, dacă nu este neapărat nevoie. Este bine, este rău, asta decide fiecare. Eu sunt fan multitasking, iar pentru asta mă sacrific și m-am împăcat cu faptul că voi încărca smartphone-ul foarte des. Încarcarea este fast charging de 25W, dar dispune și de fast wireless charging de 9W.

    Bun. Performanțe. La multitasking se descurcă bine. Odată ce te obișnuiești cu interfața, totul decurge fără probleme. Fiind un utilizator Samsung, am simțit lipsa Samsung Notes, trebuie să recunosc. În rest, nu pot spune că nu m-am descurcat.

    Nu mă prea joc eu pe smartphone, dar vă pot spune că Asphalt 9, Candy Crush sau Modern Combat 5 se comportă foarte bine. Nu am avut probleme să înghețe sau să se încingă. Desigur, nici nu am stat ore în șir.

    Nu am abuzat de acest dispozitiv și am încercat să îl utilizez întocmai cum utilizez smartphone-ul personal. Pot spune că nu s-a încins. S-a încălzit, desigur, dar este perfect normal pentru orice dispozitiv. Mai ales dacă îl utilizezi o perioadă mai lungă de timp, solicitând ecranul.

    Pe foto și video nu prea sunt lucruri pe care i le poți reproșa

    Am lăsat la final camera foto/video. Cred că deja v-ați săturat de câte ori v-am spus că nu le am cu fotografia, nu fac selfie-uri, iar clipuri video nici atât. Cu toate acestea, am testat LG Velvet și la acest capitol.

    LG Velvet 5G modul camera

    Camera pricipală are un modul triplu format din 48 MP, 8 MP și 5MP. Pozele sunt clare, cu o saturație care mie îmi place. Mi-a plăcut în special faptul că nu exagerează cu supra-saturația pe anumite compoziții. Când schimbi de la lumină puternică la lumină mai slabă, senzorul se adaptează destul de repede. Același lucru este valabil și pentru focalizare, atunci când înregistrăm un clip video. Dacă nu mă credeți pe cuvânt urmăriți colajul video pe care l-am realizat mai sus. Vorbește de la sine.

    LG Velvet 5G spate

    La camera principală mi-au plăcut modurile pentru fiecare scenă pe care o poți seta din smartphone. Fiecare cadrul vine cu mai multe moduri. Fie că vorbim despre cadru, portret sau alt tip de compoziție. Acele moduri mi s-au părut interesante și oferă poze numai bune de postat pe rețelele de socializare.

    LG Velvet are o cameră selfie de 16 MP. Calitatea selfie-urilor este una bună, la fel ca în cazul pozelor realizate cu camera principală. Poți lejer să faci și story-uri pentru Facebook și Instagram. Camera este „ce trebuie”. Și aici am fost plăcut impresionat de rapiditatea în focalizare a camerei.

    Preț și concluzia finală

    Am ajuns și la capitolul preț. LG Velvet 5G testat de noi are un preț standard de 3182 lei, la Orange. Este un preț decent pentru calitatea și funcționalitățile pe care acesta le oferă. Depinde de fiecare ce buget este disapus să aloce și ce funcționalități sunt un „deal-breaker”.

    Are un design care mie îmi place. Modulul de cameră are un design minimalist, care nu oferă posibilitatea unor accidente dacă scapi smartphone-ul. Recomand, totuși, achiziționarea unei huse de protecție pentru a proteja dispozitivul.

    Cele mai noi știri

    Pe același subiect

    Leave a reply

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.