More

    Wizz Air a lansat Harta pentru planificarea călătoriilor

    URMĂREȘTE-NE

    16,065FaniÎmi place
    1,142CititoriConectați-vă
    13,030AbonațiAbonați-vă

    Wizz Air a lansat Harta pentru planificarea călătoriilor. Este vorba despre un instrument de căutare nou și actualizat permanent. Acesta a fost conceput pentru a ajuta pasagerii să stabilească către ce destinații din rețeaua WIZZ pot zbura în momentul căutării și să îi informeze cu privire la restricțiile de călătorie cauzate de pandemia de coronavirus.

    În această perioadă incertă pasagerii se pot baza pe Harta Wizz Air de planificare a călătoriei. Cu ajutorul acesteia pot verifica rutele operaționale și regulile de călătorie relevante folosind un sistem cu coduri de culori.

    Pentru a folosi harta, pasagerii trebuie să selecteze aeroportul de plecare dorit și apoi să aleagă oricare dintre destinațiile disponibile din rețeaua WIZZ.

    Harta pentru planificarea călătoriilor de la Wizz Air

    Țările și aeroporturile sunt codificate pe culori în funcție de restricții. Verde înseamnă că nu există restricții pentru a intra în țară pe calea aerului. Galben înseamnă că există restricții parțiale (test / carantină / izolare) pentru a intra în țară prin aer. Roșu înseamnă că există interdicție totală sau parțială de a intra în țară prin transport aerian.

    Pentru informații suplimentare cu privire la reglementările de călătorie, pasagerii pot selecta anumite rute care îi vor direcționa către o pagină de informații de călătorie specifice fiecărei țări. Aceasta include link-uri relevante către site-urile guvernamentale, pagini de călătorie utile și orice formulare obligatorii ce trebuie completate înainte de plecare.

    Harta planificării călătoriilor este actualizată zilnic la ora 18:00 CET. Wizz Air recomandă pasagerilor să verifice cât mai bine condițiile de îmbarcare înainte de plecare. Acestea ar putea fi supuse modificărilor zilnice. Compania aeriană își încurajează pasagerii să cumpere WIZZ Flex pentru a scăpa de griji.

    Cele mai noi știri

    Pe același subiect

    Leave a reply

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.