Review Odyssey G7. Cristi a testat în luna august un monitor Odyssey G7 de 27 inch doar din perspectiva de gaming. Când Samsung ne-a propus să ne trimită la teste luna aceasta și un Odyssey G7 de 31.5 inch, am decis din primul moment să îl testez eu. Asta pentru că, deși vorbim despre un produs creat cu experiența de gaming în minte, trebuie să nu uităm că el poate fi folosit și pentru productivitate.
Când plătești 3200 lei pe un monitor, cu siguranță te gândești că vrei să scoți din el cât mai mult posibil. Un monitor are o durată de viață medie între 3 – 4 ani. Asta înseamnă că, înainte să îl cumperi, trebuie să analizezi foarte bine cum vrei să fie, nu doar experiența de gaming în următorii 4 ani, ci și cea profesională.
Nu de alta, dar am auzit eu de la prietenii mei gameri că mai sunt zile când și ei se plictisesc să se joace. De asemenea, în contextul în care tot mai multă lume lucrează de acasă, mulți au început să își folosească sistemele de gaming pentru muncă. Cu alte cuvinte, ceea ce înainte era doar un mijloc de distracție și relaxare după muncă, se poate dovedi extrem de util când trebuie să faci bani.
Review Odyssey G7: Am montat singură monitorul
Monitorul vine dezasamblat într-o cutie împreună cu cablul de alimentare și toate șuruburile de care ai nevoie. Când îl montezi, recomandarea este să nu îl ridici de pe polistiren, ci să îl ții acolo până când îi montezi piciorul. Având ecran curbat, este riscant să îl așezi pe o suprafață plană.
Prima dată se înșurubează piciorul de spatele monitorului cu ajutorul a 4 șuruburi. Apoi, înșurubezi și standul cu o cheiță specială, așezi accesoriul de design în spate, pe zona LED-urilor și aia e. La final, decizi unde instalezi monitorul. Îl pui pe poziții și acolo își face veacul atât pentru muncă, cât și pentru gaming.
Cablurile de alimentare și HDMI se mascheză discret în piciorul monitorului. În vreme ce, toate porturile le poți acoperi cu capac din plastic. Desigur, trebuie să ții cont că dacă folosești des anumite cabluri pentru a conecta monitorul la mai multe dispozitive, poate fi deranjantă instalare și dezinstalarea capacului.
Spre exemplu, pentru că mă enerva să îl scot mereu când conectam monitorul la laptop și apoi la PC-ul lui Cristi, am ales să nu îl mai folosesc deloc pe durata testării. Oricum, nu mă interesează ce e în spate, cât timp monitorul stă cu spatele la perete.
Dacă aveam biroul orientat către cameră, cum era set-up înainte în living, mă interesau aceste detalii. Însă, acum nu prea pun preț pe ele. Iluminarea RGB este drăguță seara când lucrez până târziu. Nu îmi mai obosesc ochii foarte repede, dar înțeleg că în jocuri e și mai plăcută.
Review Odyssey G7: Un monitor curbat e mai versatil
Biroul meu este destul de îngust, motiv pentru care trebuie să profit de fiecare părticică din el. Cu monitorul flat pe care îl folosesc în mod normal, un model mai vechi de la BenQ, la utilizarea pe diagonală, în marginea biroului, mai mult pierd din spațiu decât să câștig. În plus, unghiul de vizionare este destul de obositor și greu de urmărit.
Pe de altă parte, curbura Odyssey G7 de 31.5 inch este ceea ce trebuie. Cred că și un 27 inch era suficient, dar recunosc că m-am obișnuit cu dimensiuni peste 30 de inch și e mai comod așa.
Pentru live-urile de luni, miercuri și vineri de pe YouTube Noobz am un set-up creat din cameră, lumină și monitor. Dacă monitorul nu este așezat în poziția corectă, adică pe coțul biroului, nici eu nu pot să mă așez centrat când transmitem live.
Curbura monitorului de la Samsung vine perfect pe colțul biroului, iar suportul de monitor cu formă în V mă ajută să pot să folosesc spațiul din fața monitorului. Monitorul meu de la BenQ are un suport care ocupă din spațiul de sub el și nu pot să așez acolo decât telefonul.
Legat de design, produsul arată bine, dacă îl privești din față. Dacă îl privești din spate, spui clar că e gândit pentru partea masculină înnebunită după gaming. De altfel, un lucru care nu este deloc de condamnat. La urma urmei, bărbații nu renunță niciodată la jucării, pur și simplu acestea cresc o dată cu ei.
Dincolo de design și versatilitate, e productivitatea
Cei care intrați des pe Noobz sau pe canalul de YouTube știți că de un an de zile îmi editez video singură materialele. Astfel că, am testat monitorul în ultima perioadă, inclusiv în Adobe Premier Pro. Spațiul de lucru este foarte generos, mi-e foarte ușor să editez după script, imaginea e fluidă, iar experiența în ansamblu este fără cusur. Culorile sunt mult mai constrastante decât pe monitorul meu, am scăpat de scenele gri, iar inclusiv în scenele întunecate totul e mai clar.
Inițial, am crezut că am nevoie de un monitor dedicat editării pentru colorizare. Însă, nu am experimentat niciun impediment să fac asta de pe Odyssey G7. Rezoluția este WQHD, 2560×1140, ceea ce face vizionarea materialelor 4K o reală plăcere.
Foarte mult îmi place modul în care poți înclina monitorul. Merge până la -9/+13 grade, la -15/+15 swivel, -2/+92 pivot, iar pe înălțime merge până la 120mm. Pentru cineva care schimbă des poziția monitorului, aceste aspecte sunt foarte importante.
Mi-a lipsit faptul că nu are speakere integrate. Pentru gaming folosești clar căști. Însă, pentru productivitate sunt situații când vrei să asculți rapid ceva și poate nu ai la îndemână căștile. Pentru că eu folosesc monitorul conectat la laptop, folosesc la urgență speakerele laptopului. Însă, pentru un sistem desktop nu e posibil acest lucru.
Review Odyssey G7: Experiența de gaming
Pe larg a spus Cristi suficiente în review-ul pentru diagonala de 27 inch. Însă, pentru că a avut sistemul desktop Viking la test, a ținut neapărat să se joace o seară folosind diagonala de 31.5 inch. I-a plăcut la fel de mult ca frățiorul mai mic, dar a subliniat că experiența de gaming este mai captivantă. Desigur, la utilizarea pe termen lung nu mai sesizezi diferențele și vrei diagonale din ce în ce mai mari.
Concluzia este că trebuie să încetăm să tratăm monitoarele discreditar. Dacă e monitor de gaming, nu înseamnă că nu poate fi folosit pentru productivitate. Eu l-am utilizat câteva săptămâni, iar rezultatele exclusiv pe muncă au fost foarte bune.
Este acesta monitorul ideal pentru mine? Nu. Însă, dacă ți l-ai cumpărat pentru gaming, îl poți adapta liniștit la orice scenariu de lucru de acasă.