More

    Reguli de aur pentru o alimentație sustenabilă – Powered by Samsung Bespoke

    Reguli de aur pentru o alimentație sustenabilă – Powered by Samsung Bespoke. Un studiu publicat de Organizația Națiunilor Unite în 2020 arată că, românii aruncă la gunoi 1.35 milioane de tone de mâncare în fiecare an, adică o medie de 6000 de tone pe zi. Ne referim aici doar la alimente sau mâncare gătită aruncate din gospodăriile românilor. Astfel, se estimează un total de aproximativ 70 de kilograme de alimente pe cap de locuitor ce ajung anual la tomberon. Tot în studiul ONU se estimează că ”8 – 10% din emisiile globale de gaze cu efect de seră sunt asociate cu alimentele care nu sunt consumate”.

    Dacă impactul pe care risipa alimentară îl are asupra mediului înconjurător nu prezintă o îngrijorare pentru tine, analizează impactul din punct de vedere financiar. Spre exemplu, dacă arunci o treime din alimentele sau mâncarea gătită, risipa financiară nu va fi deloc de neglijat. Să luăm un coș de cumpărături lunar de 1500 lei pe cap de membru al familiei. Dacă 1/3 din alimente ajung la coșul de gunoi, din bugetul familiei se risipesc automat aproximativ 500 lei. În cazul unei familii alcătuită din 4 membri, putem estima o risipă financiară echivalentă cu prețul unui smartphone mid-range lansat în 2021.

    Cum procedăm pentru a diminua deopotrivă risipa alimentară și risipa financiară

    Vă povesteam în articolele anterioare că 2021 a fost pentru noi anul responsabilității. Din dorința de a fi mult mai atenți la sănătatea noastră și a familiei, am început să renunțăm la vechile obiceiuri și să includem în cotidian noi obiceiuri. Astfel, am început să dăm o mai mare importantă alimentației noastre, dar și produselor de îngrijire și curățare, electronicelor și electrocasnicelor pe care le folosim.

    Pentru a putea adopta o alimentație cu 85% hrană vie, așa cum ne-am setat ca obiectiv până în 2022, am fost nevoiți să luăm o serie de decizii care vor avea impact pe termen lung. Despre care sunt aceste decizii, am povestit într-un video detaliat pe canalul de YouTube Noobz. Totuși, cred că ar fi util pentru cei dintre voi care preferați să citiți zilnic articolele de pe Noobz.ro, să vă prezentăm o serie de reguli de aur pentru o alimentație sustenabilă.

    Vă provoc pe fiecare dintre voi, cei care citiți acest articol să dați o fugă la frigider și să faceți o listă cu toate alimentele din el. Apoi, împărțiți alimentele pe grupe, după cum urmează: alimente care expiră în 2 – 3 zile, alimente care expiră în mai mult de 7 zile, alimente pe care am în plan să le consum în următoarele 2 – 3 zile și alimente pe care cel mai probabil nu le mai consum. O să rămâneți surprinși să constatați că aproximativ jumătate din alimentele pe care le aveți în frigider la această oră vor ajunge, cel mai probabil, în coșul de gunoi.

    Noi am făcut o astfel de analiză în urmă cu aproximativ 9 luni de zile

    Astfel, am ajuns la concluzia că risipeam prea multă hrană. De cele mai multe ori mergeam la cumpărături o dată pe săptămână și achiziționam preponderent alimente congelate, rareori fructe și legume și de foarte multe ori produse procesate. Întrucât era destul de solicitant să dezghețăm carnea să o gătim, frecvent ne găseam în situația în care, fie mâncam ceva procesat, fie comandam ceva de la un restaurant din oraș.

    Bineînțeles, cum era de așteptat, risipa de alimente a dus la o mare risipă financiară. Dintr-un coș de cumpărături lunar pentru două persoane, în valoare de aproximativ 3000 – 3500 lei, peste o treime din bani ajungeau la gunoi. Astfel, am calculat noi, într-un an de zile ajungeam să ”aruncăm” cel puțin 15.000 lei, adică banii pentru o vacanță de vis pe o insulă exotică sau bugetul necesar să schimbi mobilierul dintr-o cameră. În 8 ani de relație, eu și Cristi am ajuns să risipim avansul pentru un credit ipotecar la o casă.

    Pentru noi, risipa financiară e un declanșator destul de important

    În 2013, am decis amândoi să ne lăsăm de fumat pentru a ne achiziționa o mașină. Fumam împreună țigări în valoare de 800 – 900 lei pe lună, iar rata la o mașină pe lună era de 700 lei. Anul acesta, constatând că anual risipeam 15.000 lei prin alimentele pe care le cumpăram și ulterior ajungeau la gunoi, ne-am propus să fim mai responsabili, pentru a ne permite în fiecare vară o vacanță de vis pe o insulă exotică.

    Iată-ne astfel renunțând la obiceiurile nesănătoase în favoarea celor sănătoase

    Desigur, schimbarea nu s-a produs de pe o zi pe alta. Am început prin a schimba modul în care ne hrăneam. Am decis să cumpărăm zilnic fructe și legume, am învățat să mâncăm regulat cereale și nuci, am înțeles cât de important este să consumi alimente care au fost vidate și, nu în ultimul rând, am învățat că frigiderul este o invenție nemaipomenită care ne poate ajuta să prevenim risipa alimentară, dacă îl folosim corespunzător.

    Obiceiurile noastre legate de mâncare, împreună cu preconcepțiile alimentare pe care le avem, stau la baza risipei alimentare. Modul în care achiziționăm alimente nu are nimic de-a face cu nevoile nutriționale reale pe care le avem fiecare dintre noi.

    Analiza indicilor somatometrici – De câte kilocalorii ai nevoie, de fapt, din alimente

    Pentru a înțelege ce, cum și cât trebuie să mâncăm, trebuie să ne fi făcut înainte de toate o analiză a indicilor somatometrici. O astfel de analiză ne indică foarte clar care este necesarul zilnic de proteine, lipide, glucide, vitamine și minerale de care avem nevoie. Apoi, aflăm cu exactitate care este totalul de kilocalorii pe care îl consumă corpul nostru într-o zi, pentru a ști în cele din urmă câtă energie trebuie să mâncăm, de fapt.

    Cunoscând toate aceste date despre noi, putem să pregătim o listă de cumpărături zilnic sau săptămânal. Astfel, depozităm în frigider doar alimentele pe care știm cu siguranță că le vom mânca, evitând risipa alimentară pe cât de mult posibil putem.

    Când cumperi alimente atât cât este necesar consumului zilnic sau săptămânal, respectând un plan alimentar personalizat, nu vei mai fi ademenit de ofertele de tipul ”cumperi unul, primești al doilea gratis”.

    Când nu știi de câtă hrană are de fapt nevoie corpul tău, cel mai probabil vei umple coșul cu astfel de oferte, iar acasă vei ajunge să umpli frigiderul de alimente dintre care 50% vor ajunge, cel mai probabil, la groapa de gunoi.

    Reguli de aur pentru o alimentație sustenabilă – Powered by Samsung Bespoke

    În continuare, vă las cu o serie de reguli de aur pe care eu și Cristi le-am pus în aplicare în ultimele 9 luni de zile. Unii ar putea spune că este costisitor să mănânci proaspăt și sănătos. Personal, vă asigur că, dacă veți cumpăra strict alimentele pe care știți că le veți mânca în 2 – 3 zile, până la o săptămână, veți rămâne chiar și cu economii pe care să le folosiți în vacanță.

    Analizează indicii somatometrici în funcție de înălțimea, vârsta și greutatea ta

    Există o mulțime de calculatoare online prin care poți calcula necesarul zilnic de calorii cu ajutorul sistemului metabolismului bazal. Poți să te folosești de ele pentru a afla care este necesarul energetic total de care are nevoie corpul tău. Dacă nu te descurci, apelează la un nutriționist care să te ajute în acest sens, iar el îți poate spune inclusiv câte proteine, lipide și carbohidrați trebuie să consumi per kilogram corp.

    Spre exemplu, în cazul meu, corpul are nevoie de un necesar de 1650 kcal, dintre care 64 gr proteine, 64 gr grăsimi și 205 carbohidrați. În zilele în care sunt mai activă, necesarul energetic total poate să urce la 2300 kcal, macronutrienții fiind și ei în cantități mai mari. Pentru cei care nu știu deja, kilocaloriile sunt, de fapt, energia generată de proteinele, lipidele și glucidele pe care le mâncăm zilnic.

    Creează un ghid de bune practici alimentare

    Acesta te va ajuta nu numai să dai jos din kilogramele în plus, ci și să îți ții sănătatea sub control. De asemenea, un ghid de bune practici alimentare te ajută să cumperi din supermarket strict alimentele pe care știi că le vei mânca în timp util și nu vor ajunge în coșul de gunoi.

    Printre bunele practici alimentare de care țin cont se numără: consumul de hrană vie (verde) în proporție de 85%, consumul de carne proaspătă, vidată, consumul de brânzeturi vidate, consumul de fructe și legume înainte să se oxideze, ca de altfel și renunțarea la băuturile carbogazoase, zahăr, sare în exces și alimente procesate în exces. Desigur, lista mea e mult mai lungă. Dacă vreți să aflați mai multe, voi scrie un articol separat pe acest subiect.

    Ghidul de bune practici alimentare te va ajuta să vizualizezi cum va arăta frigiderul tău în viitorul apropiat.

    Mergi la cumpărături doar cu o listă prestabilită

    O vorbă din popor spune să nu mergi la cumpărături pe stomacul gol. La aceasta aș adăuga să nu mergi niciodată la cumpărături fără o listă pregătită de acasă. Verifică alimentele pe care le ai în frigider sau în cămară. Asigură-te că sunt în termen sau gătește-le înainte să expire. Apoi, notează-ți o listă de noi produse pe care le poți cumpăra, ținând cont de ce alte alimente ai deja acasă și ce preparate poți găti cu ele.

    Spre exemplu, să spunem că mai ai în frigider un zuchinni și parmezan. Poți să cumperi o pungă de paste integrale, o ceapă roșie și un mușchi de porc vidat, iar acasă să îți pregătești o porție apetisantă de paste.

    Îți vând un pont – alege alimentele așezate în spate pe rafturi

    Așa cum tu trebuie să respecți acasă regula FIFO (first in – first out), așa o respectă și personalul din supermarketuri. Acest lucru l-am învățat la cursurile de marketing din facultate și m-a ajutat să aleg întotdeauna alimentele de la raft cu cea mai lungă perioadă de valabilitate.

    Data viitoare când mergi la cumpărături, testează ce ai aflat în acest articol. Ia un produs așezat în față la raft (de preferat perisabil), iar apoi ia un alt produs din același tip, dar din spatele raftului. Vei vedea că durata de valabilitate este de cel puțin două ori mai mare pe produsul din spatele raftului. Pe de altă parte, încurajez și consumul de alimente cu termen de valabilitate mai scurt pentru că ne determină să nu cumpărăm prea multe și să le consumăm în 2 – 3 zile de la achiziționare.

    Spală toate alimentele când vii acasă

    Nu introdu alimentele în frigider dacă nu le-ai spălat. Mă refer aici la toate fructele și legumele, dar și la alimentele ambalate în plastic, metal sau sticlă. Deși poate părea că nu are de-a face cu risipa alimentară, vei rămâne surprins când vei analiza câte fructe și legume s-au stricat pentru că au avut o bucată de pământ pe ele.

    În același timp, când speli legumele și fructele, poți observa din timp dacă sunt lovite sau încep să se strice. Nu de puține ori mi s-a întâmplat în trecut să arunc toți ardeii grași sau morcovii din cauza unei singure legume stricate. Ei bine, anul acesta am reușit performanța să nu mai arunc deloc fructe și legume. Pe lângă faptul că se pot strica alimentele mai repede, mai există și pericolul generat de bacterii și viruși despre care nu e cazul să spun mai multe.

    Depozitează corect alimentele în frigider

    Frigiderele convenționale nu îți oferă posibilitatea să personalizezi prea mult modul în care îți depozitezi alimentele. În schimb, Samsung Bespoke este acel frigider care te ajută să așezi alimentele exact acolo unde le este locul. Ai sertare dedicate pentru fructe, legume și carne. Acest lucru te ajută să ții mult mai ușor cont de alimentele pe care le ai în frigider și să le consumi înainte să expire sau să se strice.

    Totuși, pe lângă compartimentele dedicate la care s-a gândit producătorul, există și alte tehnici de depozitare pe care le poți folosi. Spre exemplu, creează o schiță imaginară a frigiderului și ține cont de ea ori de câte ori introduci noi alimente. Stabilește locul dedicat pentru carne, lapte, brânză, ouă, fructe, legume, fructe uscate, nuci și alte alimente pe care le ții la frigider.

    Încearcă pe cât posibil să nu așezi alimentele unul peste celălalt. Astfel, vei permite aerului să circule. Dacă așezi peste un iaurt o salată, iar lângă acesta vii cu o pungă de parmezan sau un alt aliment ambalat, sunt șanse ca iaurtul să nu mai primească temperatura optimă. Astfel că, deși el este în termen, din cauza temperaturii poate să se strice. Același lucru este valabil pentru toate brânzeturile, dar și pentru carne. De asemenea, se poate strica inclusiv salata. Cum anume, știm deja. În ambalaj se face condens, lucru ce o va înmuia.

    Așază în ușa frigiderului alimentele lichide și ouăle. Pe raftul de sus al frigiderului așază salata și alimentele sigilate. Dedică un raft din frigider pentru produse în vid. Încearcă pe cât posibil să depozitezi fructele separat de legume. Avocado și roșiile, spre exemplu, sunt fructe. Acestea se depozitează împreună cu nectarinele, merele sau bananele. În schimb, castravetele se depozitează cu zuchinni, vinetele sau morcovii.

    Folosește un aparat de vidat alimente

    Am tatonat multă vreme cu ideea de a achiziționa un aparat de vidat alimente. Înainte ne gândeam că vom genera o risipă de plastic. Însă cu timpul, folosind aparatul, am conștientizat că risipim mai puțin plastic cu aparatul de vidat decât risipeam de la ambalajele în care cumpăram în trecut alimente. De asemenea, am achiziționat inclusiv caserole speciale care se videază. În acestea introducem fie preparatele pe care nu am apucat să le mâncăm, fie fructe sau alte alimente care pot oxida și vrem să le extindem durata de viață cu 2 – 5 zile.

    Spre exemplu, caserolele care se videază sunt nemaipomenite pentru pepene. Cred că știți și voi cum este pepenele cu miros de frigider. Nimeni nu vrea să îl mai mănânce. Ei bine, dacă feliezi pepenele și îl videzi, chiar dacă îl mănânci peste 2 zile, este la fel de proaspăt, aromat și gustos cum era când l-ai tăiat prima dată.

    Decongelează corect alimentele

    Alimentele se decongelează peste noapte. Nu se scot din congelator și se lasă în apă rece sau fierbinte. Nu se gătesc congelate. Acestea se scot seara de la congelator, se introduc în frigider și se gătesc a 2-a zi.

    Nu de puține ori mi s-a întâmplat să decongelez carnea în apă, de altfel un obicei moștenit care strică gustul cărnii. În frigiderul Samsung Bespoke ai posibilitatea să stochezi carnea într-un sertar dedicat în care să se decongeleze, dar în același timp să nu se strice dacă nu apuci să o gătești când ți-ai propus. Acel sertar poate prelungi durata de viață a cărnii cu până la 5 zile.

    Curăță frigiderul regulat și donează ce nu consumi

    Cu siguranță cunoști o familie nevoiașă sau niște bătrâni cărora nu le ajunge pensia. Dacă îți cureți regulat frigiderul și ții cont de toate regulile de aur de care am vorbit în acest articol, poți să combați risipa alimentară, dar și să faci o faptă bună. Spre exemplu, dacă ai un borcan de murături pe care l-ai cumpărat deja de o lună de zile, dar nu l-ai mâncat, donează-l! Cumpără o pungă de fasole, o ceapă, un morcov și un ardei gras și donează-le împreună cu murăturile, să se bucure persoanele nevoiașe de o fasole românească.

    Încearcă să iei mereu la tine fructe și legume

    Dacă ne-am forma un obicei din a avea în permanență gustări din fructe și legume la noi, nu am mai fi tentați să mâncăm în oraș și să lăsăm alimentele din frigider să expire. Înainte să pleci de acasă, deschide ușa frigiderului și ia cu tine un măr, o mână de migdale și un morcov. Decât să ronțăi în trafic chips-uri care băltesc în ulei de palmier, bucură-te de savoarea alimentelor vii, bogate în enzime.

    Ți-au fost utile aceste reguli de aur pentru o alimentație sustenabilă? Lasă-ne în comentarii cum reușești tu să combați risipa alimentară.

    URMĂREȘTE-NE

    16,065FaniÎmi place
    1,142CititoriConectați-vă
    12,897AbonațiAbonați-vă

    Cele mai noi știri

    Pe același subiect

    Leave a reply

    Please enter your comment!
    Please enter your name here