Samsung nu a fost foarte afectat de retragerea Galaxy Note 7. Cum arată estimările financiare

Mădălina Muche
de - acum 2 săptămâni în Cultura

Samsung estimează cel mai mare profit pe trimestrul al 4-lea în 3 ani de zile, în ciuda retragerii de pe piaţă a Galaxy Note 7. Gigantul sud-coreean va anunţa luna aceasta cifrele de venituri pentru cel de-al patrulea trimestru din 2016.

Datele financiare indică o creştere de la an la an de 50% pentru producătorul coreean, chiar dacă acesta a trecut prin cea mai grea experienţă în Divizia Mobile de la înfiinţarea acesteia până în prezent.

Samsung estimează că va avea cele mai mari profituri operaţionale din cel de-al treilea trimestru al anului 2013 până în prezent, de aproximativ 7,8 miliarde de dolari. Potrivit analiştilor din industrie, această creştere se datorează îndeosebi producţiei de procesoare şi display-urilor OLED, pe care Samsung le produce ca parte din cele mai mari operaţiuni de afaceri ale sale.

Este posibil ca până şi deprecierea won-ului coreean, care a scăzut cu 8,8% în faţa dolarului în cel de-al patrulea trimestru, să fi ajutat, de asemenea, Samsung să îşi îmbunătăţească profiturile.

Ne aducem aminte că toamna anului 2016 a reprezentat un punct de cotitură foarte greu pentru Divizia Mobile de la Samsung, pentru că gigantul de tehnologie a fost nevoit să retragă definitiv de pe piaţă phabletul Galaxy Note 7, iar eşecul a costat producătorul mai mult de 2 miliarde de dolari.

Samsung va lansa următorul flagship smartphone, Samsung Galaxy S8, în luna aprilie, în cadrul unui eveniment ce va avea loc la New York. Se zvoneşte că, cel mai mare producător de smartphone-uri din lume va produce iniţial 10 milioane de unităţi, la fel cum s-a întâmplat în cazul Galaxy S7 şi S7 Edge.

În decursul lunii ianuarie 2017 Samsung va face public raportul financiar pe cel de-al patrulea trimestru din 2016, iar Noobz vă va ţine la curent cu anunţurile pe care le va mai face gigantul.

Comentarii

comentarii

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ