More

    OnePlus Nord vine la beregata Xiaomi pe midrange (Opinie)

    URMĂREȘTE-NE

    16,065FaniÎmi place
    1,142CititoriConectați-vă
    13,030AbonațiAbonați-vă

    OnePlus Nord este un telefon despre care se vorbește intens în ultima perioadă. Asta pentru că, spune producătorul chinez, va fi ”aproape tot ce ai fi putut să ceri” la un preț de pornire de la 409 euro. Dacă te uiți la modul în care OnePlus marchetează OnePlus Nord, aproape că vezi strategia de comunicare a Xiaomi pentru gama midrange cu specificații de top.

    ”Cameră de flagship”, spune OnePlus. Display AMOLED de 90Hz, Snapdragon 765G cu suport 5G . Mai spune producătorul ”un cip nu era suficient. Așa că l-am transformat într-un dragon. Natural, este al naibii de rapid”. Un senzor de 48MP pe care OnePlus l-a luat de pe OnePlus 8.

    Efectiv, dacă te uiți la descrierea OnePlus Nord, ai impresia că nu mai există telefon în piață cu un astfel de pachet de specificații. Dar haideți să gândim totul la rece și să vedem dacă lucrurile sunt pe bune așa.

    De ce zic că OnePlus Nord vine la beregata Xiaomi pe midrange

    Nu de alta, dar procesor, cameră, suport 5G mai vedem și la alte telefoane cu un preț de 350 – 450 de euro. Uitați-vă la Xiaomi Mi Note 10 Lite. Poate nu este  chiar ”dragon”, dar cu siguranță este un best-buy și v-am argumentat de ce.

    Este OnePlus Nord un telefon atât de dat dracu’, cum se insinuează prin campania de marketing? Asta doar testările vor demonstra. Păcat că în România sunt destul de puțini cei care vor pune mâna pe telefon, dacă nu chiar nu vom vedea nicio testare pe bune.

    OnePlus Nord nu vine pe piață ”să se bată” cu seria Galaxy A de la Samsung. Nu se bate nici cu P-urile standard de la Huawei. Țintește clar în publicul Xiaomi. De ce? Pentru că doar producătorul chinez s-a nișat pe ”midrange la preț de flagship”. Doar la Xiaomi mai auzim despre ”cameră puternică de flagship”, ”senzor de 108MP pe telefon midrange”, iar lista continuă. Poco X2, spre exemplu, are display de 120Hz la un preț de sub 300 euro, deci cum facem cu OnePlus Nord?

    Nu mă înțelegeți greșit, am auzit multe lucruri bune despre telefoanele OnePlus.

    Însă, parcă e prea trasă de păr promovarea OnePlus Nord

    Nici n-am pus mâna pe device, nici nu a ajuns în magazine și deja ne scurgem după telefon ca și când chiar nu ar mai fi pe piață altul ca el. Exprimările astea de PR au omorât puterea utilizatorului de a alege ceea ce îi trebuie cu adevărat.

    Când auzi expresii de tipul ”un telefon care este mai smart cu privire la luminozitate”, efectiv te ia capul. Aceste cuvinte pictate frumos pe un site de prezentare se traduc în niște senzori care automatizează sistemul de luminozitate. Ce, n-am mai văzut asta și la alte telefoane?

    Nu e ca și când OnePlus a descoperit apa caldă și acum le oferă clienților pentru prima dată acces la ea.

    Da, OnePlus Nord este un telefon promițător

    Are o greutate de 184g, diagonală de 6.44 inch, o rezoluție de 2400×1080, ecran de 90Hz, AMOLED, protecție Corning Gorilla Glass 5. Vine cu sistem de operare Android 10 și interfața clasică OxygenOS de la OnePlus. Procesorul e și el decent, un Snapdragon 765 G 5G, după cum spuneam anterior. Memoria e chiar bombă, de 8GB de RAM cu 128GB stocare internă.

    La baterie se putea ceva mai mult, dat fiind că vorbim despre un telefon 5G cu un ecran de 90Hz. Camera de pe OnePlus 8 a fost lăudată, deci mă aștept și pe OnePlus Nord să fie ce trebuie. Senzorul e Sony IMX586 de 48MP, iar modurile de filmare sunt chiar bune: 30/60 fps, 4k 30 fps. Ai și suport NFC, dar nu văd să aibă senzor de amprentă, ci doar deblocare facială.

    Însă, serios vorbind, Xiaomi ofertează pe tronsonul ăsta de multă vreme. Când Xiaomi oferea alternative premium la preț de mid-range, cu toate cele la pachet, OnePlus venea cu stocuri limitate. Nu că iau apărarea cuiva, dar mă știți că ideea asta de marketing mă omoară.

    Precomandă OnePlus Nord de la eMAG.

    Nu pot să suport când un brand se promovează mai mult decât oferă de fapt

    Nu sunt de acord să îți promovezi produsele mai mult decât fac. De ce? Pentru că astfel creezi așteptări mult prea mari. Iar așteptările mari creează frustrări în utilizatori atunci când nu sunt atinse.

    Dacă este să ne uităm pe cota de piață globală în perioada 2018 – 2020, OnePlus nici măcar nu se află în top 10. Samsung e lider, urmat când de Apple, când de Huawei. După ei vine Xiaomi, urmat de Oppo aproape la egalitate și de Vivo la distanță mică. Realme e mic de tot, dar are, de asemenea, oferte accesibile și promițătoare. Restul de 22% se împarte la ceilalți producători din piață.

    Umblă zvonul că OnePlus ar fi deținut de Oppo. Însă, cel care a înființat OnePlus, Pete Lau, fost vicepreședinte Oppo, neagă această legătură dintre companii. Cică, de fapt, Oppo Electronics este investitorul principal în OnePlus, nu Oppo Mobile, și că diviziile de mobile n-ar avea treabă între ele.

    În fond, OnePlus e prins de Oppo undeva de-o scamă

    Că o fi un fel de Honor sub Huawei, tot ce e posibil. Dacă ne aducem aminte, Huawei a renunțat la entry și low-mid în favoarea Honor, care era companie separată, sub umbrela Huawei. Cel mai probabil asta se întâmplă acum și cu Oppo și OnePlus. Chiar și așa, nici cum comunică și se poziționează Oppo nu îmi place. Nici cum se marketează cu așteptări ridicare OnePlus nu mă mulțumește.

    Cred că publicitatea ar trebui să fie pe măsură avantajelor produselor tale și cam atât. Cine știe un pic de tehnologie, nu are nevoie să îi spui că procesorul e un dragon și că luminozitatea e smart.

    Cumpărătorul de produse midrange este cel care cunoaște, din punctul meu de vedere, cel mai bine piața de tehnologie. Că nu își permite sau nu vrea să investească într-un produs premium, asta e o cu totul altă discuție. Însă, nu-l considera prost, că nu e deloc. Știe clar pe ce dă banii. Pentru cei interesați  OnePlus Nord poate fi precomandat de la eMAG.

    Cele mai noi știri

    Pe același subiect

    Leave a reply

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.