LIVE pe FACEBOOK pentru toată lumea: Cum poţi transmite LIVE ACUM

Mădălina Muche
de - acum 1 an în Online

De astăzi, oricine poate transmite LIVE pe FACEBOOK. Anunțul tocmai a fost făcut public de Mark Zuckerberg pe rețeaua socială.

UPDATE 23:00> Mark Zuckerberg a fost LIVE pe FACEBOOK în această seară, aşa cum a promis cu doar câteva ore mai devreme, când a anunţat că fiecare utilizator va putea, începând de astăzi, să transmită LIVE pe FACEBOOK, indiferent de locul unde se va afla în lume.

De acum încolo, nu mai trebuie să faci o mulţime de fotografii şi video-uri şi să le alegi pe cele mai bune pentru a le distribui pe Facebook. Live pe Facebook este disponibil începând cu 6 aprilie 2016 pentru fiecare utilizator Facebook, indiferent că este acasă, la birou sau pe stradă.

Toată lumea se întreabă CUM POŢI TRANSMITE LIVE PE FACEBOOK ACUM, motiv pentru care, Zuckerberg a explicat în direct pentru toată lumea care sunt paşii care trebuie respectaţi. Astfel, acesta a făcut o scurtă demonstraţie pe iPhone-ul personal. A intrat în aplicaţia Facebook, versiunea galbenă, care este folosită în interiorul companiei, iar de acolo totul a fost extrem de simplu.

» Mergi la secţiunea LIVE, unde poţi vedea de unde transmit oamenii live, fie că sunt prietenii tăi sau persoane cărora le-ai dat fallow.

» Pentru a transmite LIVE, tot ce trebuie să faci este să apeşi pe butonul albastru din dreapta-sus, pe care scrie GO LIVE.

O altă modalitate prin care poţi transmite LIVE pe FACEBOOK este să mergi în News Feed, să dai click pe compunere status, iar apoi îţi vor apărea o serie de funcţii precum: Foto/Video, Write, Feeling/Activity, Check In şi, în curând, LIVE VIDEO (Unora dintre utilizatori nu le-a apărut încă LIVE VIDEO în composer – compune – dar actualizarea va fi disponibilă în curând la toată lumea).

live pe facebook

Dacă dai click pe LIVE VIDEO, poţi începe să transmiţi imediat LIVE pe FACEBOOK, de oriunde, iar toţi cei care te urmăresc pe reţeaua socială vor vedea ce faci şi vor fi lângă tine ori de câte ori vei avea ceva nou de transmis. Dacă vrei să afli mai multe legate de funcţia LIVE pe FACEBOOK disponibilă pentru toţi utilizatorii, aruncă un ochi peste transmisiunea realizată de Mark Zuckerberg pe contul personal de Facebook.

„Astăzi lansăm Facebook Live pentru toată lumea, pentru a face mai simplă crearea, distribuirea şi descoperirea video-urilor Live.

Live este ca şi când ai avea o cameră TV în buzunar. Oricine are un telefon are acum puterea să transmită live oricărei persoane, oriunde în lume. Când interacționezi Live, te simți conectat într-o manieră mult mai personală. Aceasta este o schimbare majoră în modul în care comunicăm şi va crea noi oportunități pentru ca oamenii să fie împreună.

Voi fi Live pe Facebook chiar eu la orele 10:00 PM astăzi şi voi răspunde la o parte din î trebările despre noul produs. Fiți alături de mine!”,  este mesajul transmis de fondatorul şi CEO-ul Facebook, Mark Zuckerberg pe pagina sa oficială, anunțând faptul că începând de astăzi, oricine poate transmite Live pe Facebook.

Comentarii

comentarii

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ