Oamenii de ştiinţă, care pretind că sunt pe punctul de a putea realiza primul transplant de cap la om, spun că au reuşit cu succes să ducă la bun sfârşit procedura pe o maimuţă.
Sergio Canavero, doctor neurochirurg, a testat procedura în experimente pe maimuţe şi cadavre umane, potrivit New Scientist.
Dr. Canavero spune că succesul demonstrează că planul său de a realiza primul transplantul de cap la om, programat pentru 2017 este pe drumul cel bun. Acesta precizează că procedura va fi gata la timp şi ar putea deveni o modalitate prin care paralizia completă să poate fi tratată.
Valery Spiridonov, în vârstă de 30 de ani, a fost diagnosticat cu boala Werdnig-Hoffmann şi s-a oferit voluntar pentru procedura de transplant de cap pe care Canavero vrea să o realizeze în 2017, indiferent de riscurile pe care aceasta o implică, anunţă Central European News (CEN).
„Când am realizat că pot participa la ceva atât de mare şi de important, nu am avut dubii şi am început să muncesc în această direcţie”, a declarat Spiridonov. „Singurul lucru pe care îl simt este sentimentul de nerăbdare, ca şi când aş fi fost pregătit pentru ceva atât de important toată viata şi acum se va întâmpla.”
Procedura pe care Sergio Canavero ar trebui să o realizez va dura până la 36 de ore şi va presupune îngheţarea capului, ca de altfel şi a corpului donatorului pentru a extinde perioada în care celulele vor supravieţui fără oxigen.
Specialiști de la Universitatea Medicală din Harbin (China), conduși de profesorul Xiao Ping Ren, susțin că au realizat cu succes un transplant de cap la o maimuță, după ce anterior au reușit să efectueze grefe de cap la șoareci. La operație a colaborat neurochirurgul italian Sergio Canavero, care și-a fixat, în 2013, obiectivul de a reuși în doi ani primul transplant de cap la om.
„Este o adevărată victorie pentru omenire”, afirmă Sergio Canavero, referindu-se la reușita din China, citat de 7sur7.be. Acest experiment ar putea fi crucial pentru persoanele tetraplegice (paralizate de toate membrele).
Potrivit echipei de medici, maimuța grefată a fost menținută în viață timp de 20 de ore: „Am menținut maimuța în viață 20 de ore. Obiectivul nostru era să dovedim că putem proteja creierul. Strategia de protecție a creierului a constat într-o hipotermie și în stabilirea unei circulații sanguine încrucișate între donator și primitor printr-un sistem de canule”, a adăugat profesorul XiaoPing Ren.
Maimuța nu a fost menținută în viață mai mult „din cauza legilor etice care nu permit păstrarea dincolo de o anumită perioadă a unui animal în aceste condiții de experimentare”, a mai precizat medicul.