Din seria se întâmplă în tech luni, 15 iulie 2019, aflăm părerea autorităților americane cu privire la moneda digitală Libra de la Facebook. În mare parte, vorbim despre asta, iar suplimentar despre noul procesor pe care Qualcomm îl pregătește. Ca de altfel, și cum produce Scoția de două ori mai multă energie decât are nevoie.
Qualcomm Snapdragon 855 Plus este un procesor pentru gaming și VR
Fanii telefoanelor Android care vor performanță fără egal ar putea primi vești bune de la Qualcomm. Producătorul a introdus un upgrade numit Snapdragon 855 Plus. Acesta aduce performanță suplimentară într-un design marca 855.
CPU-ul cu opt nuclee Kryo 485 rulează la 2.96GHz în loc de 2.84Gz. Iar grafica Adreno 640 ar trebui să livreze o viteză mai mare cu 15%. Qualcomm pariază că 855 Plus va fi ideal pentru gaming. Ca de altfel și pentru realitate augmentată și realitate virtuală sau inteligență artificială.
Totuși, nu este un procesor de vis pentru 5G. Modemul intern nu poate face față la mai mult de LTE. Așa că, dispozitivele vor avea în continuare nevoie de un modem X50 separat pentru a atinge vitezele celulare ale următoarei generații. Snapdragon 855 Plus este așteptat să se lanseze în a 2-a jumătate a anului 2019.
Se întâmplă în tech luni: Waze primește noi funcții utile
Waze adaugă estimări de taxe în funcție de trafic, pentru rute planificate. Dacă nu obișnuiești să conduci pe o anumită rută, nu știi cât vei avea de plătit până la destinație. Cum ni s-a întâmplat nouă în turul de 10 țări, 14 orașe în 20 zile în Spania. Nu am știut că din Barcelona spre Valencia avem și o alternativă mai ieftină la autostradă. Așa că, am plătit 30 de euro taxa de autostradă. Ulterior am aflat că puteam să plătim doar 3 euro.
Waze va începe să lanseze funcția de astăzi. Dar, pentru moment doar în Statele Unite ale Americii, Canada și Israel. Pentru moment, compania nu oferă detalii despre o lansare a funcției la scară largă. Pentru dezvoltarea funcției, Waze s-a folosit de contribuția editorilor voluntari care au raportat prețurile de taxare pentru diferite locații.
Waze se bazează pe comunitate pentru a actualiza cât mai exact hărțile.
Se întâmplă în tech luni: Eolienele din Scoția generează electricitate mai multă decât are țara nevoie
Scoția folosește o mulțime de eoliene pentru a produce electricitate. Potrivit WeatherEnergy, eolienele din Scoția au generat peste 9,8 milioane de megawați-oră de energie electrică între ianuarie și iunie.
Asta înseamnă suficientă energie pentru aproximativ 4.47 milioane de case. Aproape de două ori mai multe case decât are Scoția în total.
Guvernul scoțian plănuiește să elimine emisiile de dioxid de carbon dininfrastructura energetică până în 2050. Noile statistici sugerează că planul este pe drumul cel bun și ar putea fi chiar prudent.
Se întâmplă în tech luni: Libra de la Facebook nu va fi disponibilă până când autoritățile de reglementare sunt fericite
Facebook este hotărâtă să asigure autoritățile de reglementare că moneda virtuală Libra este sigură. David Marcus, Directorul Calibra s-a adresat autorităților de reglementare cu privire la îngrijorări și aprobări. Acesta spunea că nu va oferi public banii virtuali până când autoritățile nu sunt mulțumite.
Marcus mai spune că, Asociația Libra nu va păstra datele personale dincolo de informațiile legate de tranzacțiile de bază. În vreme ce, Facebook nu va împărtăși informații despre wallet-ul Calibra cu restul companiei.
Acesta mai adaugă faptul că Facebook tratează Libra ca pe ”un instrument, nu ca pe o investiție”. Aceasta are rolul să ușureze transferul de bani și interacțiunile. Asociația nu poate beneficia de date despre blockchain pentru reclame și alte scopuri.
David Marcus se așteaptă ca Elveția (țară prietenoasă când vine vorba de cryptocurrency) să fie autoritatea care să reglementeze confidențialitatea. Asta în condițiile în care Asociația Libra are sediul la Geneva.
Parlamentarii vor să împiedice giganții din domeniul tehnologiei să ofere monedă digitală
În urmă cu o lună de zile, Facebook anunța planurile de lansare pentru moneda virtuală Libra. Acum, parlamentarii americani solicită Facebook să pună pauză în planuri. Unii parlamentari doresc ca Facebook să se oprească definitiv din a pune pe picioare un sistem bazat pe monede digitale.
Potrivit Reuters, majoritatea democratică a Comitetului pentru Servicii Financiare din Casă a elaborat o propunere de lege care ar împiedica companiile mari din domeniul tehnologiei să funcționeze ca instituții financiare. Ca de altfel și să emită valute digitale.
Pe lângă blocarea planurilor pe care Facebook le are cu Libra, ”Keep Big Tech Out of Finance Act” afectează și alte firme. Este vorba despre cei care oferă în principal servicii online cu venituri de cel puțin 25 miliarde de dolari de la lansarea unor monede virtuale similare. Companiile care încalcă regulile ar putea fi amendate cu până la 1 milion de dolari pe zi.
Reuters spune că este puțin probabil ca propunerea de lege să treacă. Dar, aceasta prezintă o doză mare de scepticism cu privire la companiile de tehnologie mari. În special cei care au în plan să intre pe tărâmul de servicii financiare.
Trezoreria americană are crede că Libra ar putea fi folosită pentru terorism
Guvernul american consideră monedele virtuale, inclusiv Libra de la facebook, drept o problemă de securitate națională.
Secretarul Trezoreriei americane, Steven Mnuchin, a declarat că:
Departamentul Trezoreriei ”este foarte îngrijorat” că Libra ar putea fi utilizată în mod abuziv pentru spălarea banilor, finanțări teroriste și de alți rău-făcători.
”Cu respect pentru moneda digitală Libra de la Facebook și alți dezvoltatori de monede virtuale, obiectivul nostru principal este să menținem integritatea sistemului nostru financiar și să îl protejăm de abuz.”, spune Mnuchin.
Acesta a mai precizat că:
Atât Facebook, cât și alți furnizori de monede virtuale trebuie să îndeplinească aceleași garanții ca instituțiile financiare tradiționale. Inclusiv cele instituite de Consiliul pentru Combaterea Spălării Banilor, Rețeaua de Executare a Crimelor Financiare și Legea privind Securitatea Băncii.
Acestea sunt știrile din se întâmplă în tech luni, 15 iulie 2019. Dacă mai ai și alte subiecte interesante din tehnologie, ne poți scrie în comentarii.